SINGURATATE


Trista singuratate.Amarnic dureroasa
Crancen de rece,o masca fioroasa,
Cruda realitate a unui destin amar,
Fara de limite si fara de hotar
Singuratate!Ce sentiment barbar
Culoare neagra,toyul intunecat,precar...
Singuratate!Tu insemni moarte
Sinucidere,intunecata noapte,
Abanos,corbi negri,triste ruine,
Toate le afli adunate in tine.
Du-te oriunde,dar pleaca de la mine

aici astept

Si astet,nici eu nu stiu ce....

ELIBEREAZA-TE

 Singura forma de a ne simti mai bine cand suntem tristi este povestindu-ne problemele,scotand la iveala tot amarul adanc ascuns in sufletele noastre.Cu cat povestim mai mult cu atat doare mai putin.De-asta se imbogatesc psihologii.Solutia e o curatenie sufleteasca,dar e atat de greu sa gasesti un bun ascultator in aceasta lume dominata de stres.Fiecare are problemele lui dar nu toti sunt dispusi sa asculte.Daca nu ai prieteni cea mai buna solutie e un jurnal sau internetul.
 Shakespiare spunea:"Infrange-ti durerea,fii vesel de se poate,caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte."
Problema e caci chiar de ajunge la zi nu stiu de ce, dar aceasta dureaza foarte putin si se innopteaza din nou.Si chiar daca George Sand zicea ca: "Adevaratele dureri sunt cele pe care le duci in tacere si pentru care nu vrei sa fi nici compatimit,nici mangaiat" eu cred ca din cand in cand ne face bine sa stim ca avem pe cineva care sa ne consoleze si sa ne dea speranta.
Si acum va las cu ceva ce a zis Sofocle:
"Nu exista viata fara jale,dar fericit este acela care o incearca mai putin"

LACRIMA

Eram singura si suparata
Inima imi era chinuita de o groaznica durere
Aceasta era suferinta...
Atunci am simtit ceva cald rostogolindu-se din ochi-mi tristi
Am cules-o in causul palmelor mele,
Era asemeni unei perle.
Am sorbit-o cu buze uscate si reci,
Era sarata:
Aceasta era lacrima.
Apoi au fost tot mai multe,
S-au inmultit,devenind adevarate paraiase
Ce-mi brazdau obrazul palid.
Aceasta era tristetea...
Atunci,am urat lacrima.
...........
Mai tarziu revazandu-mi familia,am zambit
Inima imi batea cu bucurie:
Aceasta era fericirea...
Atunci am simtit din nou perla jucausa
Dansand in ochi,cautand iesirea
Pentru ca mai apoi gasind calea sa curga in voie.
Era tot lacrima.
Misterioasa lacrima...
Doua stari diferite,
Doua sentimente opuse:tristetea si fericirea,
Avand acelasi rezultat:
Nasterea minunatei perle...
Lacrima.
Atunci am inceput sa iubesc lacrima

Stiu ca nu ma prea pricep.Nu scriu pentru a fi criticata.Aceasta nu este o revista de literatura.Dar daca aveti ceva de obiectat este dreptul vostru si am sa suport consecintele.Este o forma de descarcare.Mi-ar placea sa scrieti si voi ceva.

Cu totii am avut momente de tristete.

Nu cred ca exista persoana care intr-un anumit moment al vietii sale sa nu se fi simtit trist si uitat.Ni se intampla tuturora  doar ca reactionam diferit.Cei cu bani merg la psiholog,cei care au prieteni buni,se confeseaza lor iar cei care nu avem nici una nici alta scriem poezii sau ne povestim amarul in internet unde nimeni nu poate folosi ceea ce stie despre noi pentru a ne face rau cum de atatea ori se intimpla in realitate.Nu un rau fizic ci un rau sufletesc.Ozicala veche ziceca o vorba doare mai mult decat o palma.E adevarat.Nu stiu de ce dar toti avem un graunte de rautate in noi.V-ati dat seama ca atunci cand suntm tristi,suferim si avem problema,daca vedem pe cineva cu probleme mai mari decat ale noastre parca ne doare mai putin,parca ne da speranta."Uite!Putea fi mai rau pentru noi."Nu stiu cum sa calific asta:rautate sau instinct de supravietuire?