Despre mine

Am 32 de ani si imi place poezia.Poetul meu preferat e Bacovia.

miercuri, 29 iunie 2011

Si tot astept un semn ca o sa fie bine,si nu mai vine.Mi-e tare frica.Mi-e frica ca o sa se darame putinul pe care l-am construit si ca nu o sa mai fiu in stare sa o iau din nou de la capat intre ruine.
Nu stiu ce sa mai fac.Astept un semn divin ca totul o sa fie bine.Nu stiu:un telefon,o veste buna,...orice.Si nu mai vine.

miercuri, 4 mai 2011

Rautatea

De ce unii oameni sunt rai si altii sunt buni?Exista cu adevarat binele si raul?Eu cred ca rautatea e ceva cu care unii oameni se nasc.O au in structura A.D.N.-ului.Sunt asa si nu se pot schimba.Cateodata stau si ma gandesc cate am pierdut din cauza ca la un moment dat nu am putut fi rea.Nu stiu daca asta e o calitate sau un blestem.Toata viata mea am crezut ca binele pe care il faci ti se plateste dublu si raul la fel.Acum am mari indoieli in legatura cu asta.Cum in ultima vreme in lumea asta totul e cu capul in jos,eu cred ca sa schimbat si aceasta regula in care eu credeam cu sfintenie.Poate ca se apropie sfarsitul lumii sau poate ca pana la urma o sa fim noi oamenii cei care au sa sfarseasca cu lumea asta.Nu stiu,dar eu am cam inceput sa-mi pierd credeinta in Dumnezeu si in mai bine.

luni, 2 mai 2011

acum o sa va las o poezie pe care am citit-o demult,si mi-a ramas imprimata pe vecie.Nu imi amintesc nici titlul,nici autorul dar poezia e superba.

Si mi se pare asa ciudat ca se mai poate
Gasi atata vreme pentru ura,
Cand viata e de-abia o picatura
Intre minutul acesta care bate...si celalalt

Si mi se pare neinteles si trist
Ca nu privim la cer mai des si nu zambim
Noi...care asa de repede murim.

Ai multe de invatat din aceasta poezie.E atat de adevarata si de profunda...
Pe mine ma marcat cu adevarat.Sper ca si voi sa invatati ceva din ea.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

                 SINGURATATE


Trista singuratate.Amarnic dureroasa
Crancen de rece,o masca fioroasa,
Cruda realitate a unui destin amar,
Fara de limite si fara de hotar
Singuratate!Ce sentiment barbar
Culoare neagra,toyul intunecat,precar...
Singuratate!Tu insemni moarte
Sinucidere,intunecata noapte,
Abanos,corbi negri,triste ruine,
Toate le afli adunate in tine.
Du-te oriunde,dar pleaca de la mine

vineri, 1 aprilie 2011

aici astept

Si astet,nici eu nu stiu ce....

ELIBEREAZA-TE

 Singura forma de a ne simti mai bine cand suntem tristi este povestindu-ne problemele,scotand la iveala tot amarul adanc ascuns in sufletele noastre.Cu cat povestim mai mult cu atat doare mai putin.De-asta se imbogatesc psihologii.Solutia e o curatenie sufleteasca,dar e atat de greu sa gasesti un bun ascultator in aceasta lume dominata de stres.Fiecare are problemele lui dar nu toti sunt dispusi sa asculte.Daca nu ai prieteni cea mai buna solutie e un jurnal sau internetul.
 Shakespiare spunea:"Infrange-ti durerea,fii vesel de se poate,caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte."
Problema e caci chiar de ajunge la zi nu stiu de ce, dar aceasta dureaza foarte putin si se innopteaza din nou.Si chiar daca George Sand zicea ca: "Adevaratele dureri sunt cele pe care le duci in tacere si pentru care nu vrei sa fi nici compatimit,nici mangaiat" eu cred ca din cand in cand ne face bine sa stim ca avem pe cineva care sa ne consoleze si sa ne dea speranta.
Si acum va las cu ceva ce a zis Sofocle:
"Nu exista viata fara jale,dar fericit este acela care o incearca mai putin"

LACRIMA


Eram singura si suparata
Inima imi era chinuita de o groaznica durere
Aceasta era suferinta...
Atunci am simtit ceva cald rostogolindu-se din ochi-mi tristi
Am cules-o in causul palmelor mele,
Era asemeni unei perle.
Am sorbit-o cu buze uscate si reci,
Era sarata:
Aceasta era lacrima.
Apoi au fost tot mai multe,
S-au inmultit,devenind adevarate paraiase
Ce-mi brazdau obrazul palid.
Aceasta era tristetea...
Atunci,am urat lacrima.
...........
Mai tarziu revazandu-mi familia,am zambit
Inima imi batea cu bucurie:
Aceasta era fericirea...
Atunci am simtit din nou perla jucausa
Dansand in ochi,cautand iesirea
Pentru ca mai apoi gasind calea sa curga in voie.
Era tot lacrima.
Misterioasa lacrima...
Doua stari diferite,
Doua sentimente opuse:tristetea si fericirea,
Avand acelasi rezultat:
Nasterea minunatei perle...
Lacrima.
Atunci am inceput sa iubesc lacrima

Stiu ca nu ma prea pricep.Nu scriu pentru a fi criticata.Aceasta nu este o revista de literatura.Dar daca aveti ceva de obiectat este dreptul vostru si am sa suport consecintele.Este o forma de descarcare.Mi-ar placea sa scrieti si voi ceva.

Cu totii am avut momente de tristete.

Nu cred ca exista persoana care intr-un anumit moment al vietii sale sa nu se fi simtit trist si uitat.Ni se intampla tuturora  doar ca reactionam diferit.Cei cu bani merg la psiholog,cei care au prieteni buni,se confeseaza lor iar cei care nu avem nici una nici alta scriem poezii sau ne povestim amarul in internet unde nimeni nu poate folosi ceea ce stie despre noi pentru a ne face rau cum de atatea ori se intimpla in realitate.Nu un rau fizic ci un rau sufletesc.Ozicala veche ziceca o vorba doare mai mult decat o palma.E adevarat.Nu stiu de ce dar toti avem un graunte de rautate in noi.V-ati dat seama ca atunci cand suntm tristi,suferim si avem problema,daca vedem pe cineva cu probleme mai mari decat ale noastre parca ne doare mai putin,parca ne da speranta."Uite!Putea fi mai rau pentru noi."Nu stiu cum sa calific asta:rautate sau instinct de supravietuire?